Singurătate cu păianjen şi cor

mucegai pe pleoape, tăciuni
din ochi cresc creioane lichide
se preling pe o coală îngălbenită

un cor bântuie
singuratic sau numai ecoul

înăuntrul meu – săli pustii, părăsite
nu-i ţipenie de... ba
uite
într-al cincilea colţ al tavanului
păianjen beteag... transparent aproape
confundă firul
firul de lumină şi
cade
galbenul colii absoarbe...

păşesc în contra-ecou, străbat
muriri
corul mă respiră

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!