E iarnă... atât de târziu

Petale de crini, lin mângâindu-ne visul
Ne poartă spre transcendent,
Umbre moi, să vizităm paradisul.
Cerul se desface... Petale
De albe magnolii răsar...
Răsar şi purifică zorii
De gri, de tăceri, de amar.
Pe pleoapele arămii ning castanii...
Deodată în noi s-a-nnoptat,
La tâmple de gheaţă ning anii
-N acest anotimp îngheţat.
Se scutură-n noapte salcâmii –
Firave păsări de vis,
Ne mor repetat toţi bătrânii –
Aşa le e scris!
Cad roze pe-altarul iubirii –
Mireasă gătită şi pură,
Cad flori de cireş, sfinte stele,
Peste această planetă imună.
Se nasc gladiole, mărgăritare,
Din grote adânci,
Se nasc margarete... De dorul luminii, din stânci.
Altar de miraje deodată –
Răsar chiparoase în noi
Şi cerul e-atât de aproape!
Albi îngeri, pornim amândoi
Pe albele trepte de gheaţă
Atât de recent concepute
Şi lacrima-ngheaţă pe faţă –
Emoţii crescânde.
Cleştar în decor sidefiu...
E-atâta lumină deodată!
E iarnă... atât de târziu!
E iarna în noi îngropată...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!