Noi, vechii daci...

Noi stăm de veghe-n umbră, prin lanul tiraniei,
Şi aşteptăm în pripă a neamului voinţă,
De-a alunga moroii de pe comoara gliei,
Să pună la bătaie a dacilor credinţă!

Grămezi de ochi în plânset cu inimi sfărâmate,
Se văd pe cerul ţării, se-aud din piatră-n piatră,
Căci porcii de pe tronuri, ne-au dus soră şi frate,
Ne-au despărţit părinţii de sfânta noastră vatră!

Dar nu mă duce capul cât poate să îndure
Aceasta descendenţă cu sângele albastru,
S-a spălăcit în vreme şi stă să i se fure,
Inconştienţi de faptul că-i la un pas dezastru'...

Căci felu-ntâi ca hrană va fi amărăciunea,
Iar felul doi risipa şi-un vis va fi desertul,
Vă va-mpăca fiorul cel greu cu plecăciunea
Iar fauna şi flora va fi-ncurând deşertul!...

Veghem din umbră dară, răgazul stă pe lamă,
O lamă şlefuită prin ale vremuri crampe,
Călită-n Kogaionon din preasfinţita flamă,
Pândind momentu-n care vom fi chemaţi la rampe!

Armează-te naţiune cu vechile ei doxe,
Căci ce-i în hat e-al nostru şi-al nostru n-are cost,
Îmbrăţişează legea, străbuna-a lui Zamolxe,
Nu-i un păcat raţiunea, păcat e să fi prost!...

Noi, vechii daci, din umbră, din Apuseni, Bucegi, Ceahlău,
Ţinem o vorbă bună, o libertate, zău, zău!!!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (9 decembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!