visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!