departele…

fiecare deznădejde cere să-i jertfim ceva
orice amar este amar doar
de-i gustat

mă simt un vierme cu stindard
mărşăluind prin mărul vremii – fără
niciun arc de triumf?!
…nu ştiu de voi trăi
până la sămânţă!

sunt iarăşi om şi nu am ce…
mă caut prin buzunare, sertare, ascunzători
ce-aş putea jertfi azi
tot teatrul acesta imaginar?!
…îmi ţiuie urechile

mă-ntorc în vierme, măru-i amar ori
am nimerit urma târâişului meu?!
caut să ies, mai demn să mă ia în cioc o vrabie
decât să putrezesc aici, să cad împreună cu mărul
în ierbi brumate

om – vai, nu-mi pot lepăda năravul, mă târâi
şi mi-e greu
să redeprind mers omenesc, îmi miroase sufletul
şi haina a măr verde, a pelin şi-a colb
ce de colb lasă minutarele în drumul lor!
mi-a răspuns doar duhul, piele şi os şi departele
unde doarme iubita şi un ceasornic
am găsit, gata, am găsit
acest «departe» îl voi pune pe rug, ardere de tot
deznădejdii de apoi
poate veni
iubită sau vrabie…
să lunece cortină albă peste ceas…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!