Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Deodată ce spun eu şi ce spui tu
Sunt două îngheţate limbi străine
Şi la hotarul dintre da şi nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!