Vorba aia

La numai 15 anişori,
Aveam o creştere aleasă.
În pension făceam furori,
Dar eram tare ruşinoasă.
Şi când cu Nicuşor vorbeam,
Mi-ardeau obrajii ca văpaia...
Ţiu minte, cât de mult roşeam,
Când îmi spunea de vorba aia.

Într-o duminică, fiind cald
Şi cum văzduhul sta să fiarbă,
M-am dus la gârlă să mă scald,
Şi mi-am pus hainele pe iarbă.
Dar Nicuşor sta-n iarbă strâns
Şi mă privea cum făceam baia,
Mi-a fost ruşine şi am plâns,
Fiindcă-mi văzuse vorba aia.

Prin Cişmigiu, cu pas grăbit,
De la pension mergeam spre casă
Şi-un ofiţer m-a urmărit,
Spunându-mi dulce că-s frumoasă.
M-am ruşinat şi-am spus "merci"
Şi ca să nu m-apuce ploaia,
M-am dus la el acasa şi...
S-a întâmplat şi vorba aia.

Deşi sunt ruşinoasă rău,
De toţi băieţii sunt curtată
Şi-aleargă-n urma mea mereu
Aproape Capitala toată.
Şi-n timpul verii, deseori
Sunt la Constanţa sau Mamaia,
Petrec din noapte până-n zori
Că mult îmi place vorba aia.

Zadarnic, muritor sărman,
Vrei să găseşti a vieţii cheie!
Popescu scrie un roman
Fiindcă iubeşte o femeie.
Aseară s-a-mpuşcat Bebe,
Aflând că l-a-nşelat Aglaia
Şi toate astea pentru ce?
Ah, numai pentru vorba aia!...

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!