Misterioşii hazari

Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf,
Viaţa e lentă cu inexistenţii,
Luna nici nu există. O rochie ce nu rezistă.
Fotografiile din creier s-au şters.
În dantele răposatei, şoriceii au adormit fericiţi.
Cuţitele de argint aşteaptă în scrin mâini puternice.
Orice întrebare miroase a mosc şi a liliac.
Opera privighetorii nu a fost tipărită.
Copile, tu nu eşti veşnic, dar ocoleşti întrebarea.
Plânsul este muzical şi matematic.
Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori.
Destul ne-ai jignit, mătuşă moarte, e timpul să pleci.
Când toţi plâng, cine mai este sincer?
Hai, îmi spuse fata de la intrare,
Fugim în desiş, va trebui să te sărut.
Aşa mi-a porunci Stăpânul.
Despre hazari, nimic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!