Misterioșii hazari
Abia înaintez, un pas, doi, un elefant de puf,
Viața e lentă cu inexistenții,
Luna nici nu există. O rochie ce nu rezistă.
Fotografiile din creier s-au șters.
În dantele răposatei, șoriceii au adormit fericiți.
Cuțitele de argint așteaptă în scrin mâini puternice.
Orice întrebare miroase a mosc și a liliac.
Opera privighetorii nu a fost tipărită.
Copile, tu nu ești veșnic, dar ocolești întrebarea.
Plânsul este muzical și matematic.
Oricare drum se va termina într-o prăpastie plină cu flori.
Destul ne-ai jignit, mătușă moarte, e timpul să pleci.
Când toți plâng, cine mai este sincer?
Hai, îmi spuse fata de la intrare,
Fugim în desiș, va trebui să te sărut.
Așa mi-a porunci Stăpânul.
Despre hazari, nimic.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre plâns
- poezii despre viață
- poezii despre tipografie
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
- poezii despre sinceritate
- poezii despre rochii
- poezii despre prăpăstii
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.