Micul soare, fiica Lunii
Mărețul Soare avea un fiu,
Măreața Lună o fiică,
Încă de când cei doi se știu
Iubirea lor se tot complică.
Captivi mereu în timp și spațiu
Ursiți să nu se întâlnească,
Sunt prinși într-un amor nesațiu,
Destinele să nu-și unească.
Dară poate, cine știe
Și într-o măreață zi,
O minune va să fie
Și cei doi se vor uni.
Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Și-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.
Imensul gol ce-i despărțea
Reuși-vor să-l străbată,
Și veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.
Să se schimbe sensul vieții,
Dragostea să n-aibă margini,
Și din densitatea ceții
Să se scrie alte pagini.
Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forță colosală.
poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
