Citadin nocturn

Palori metalizate în lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare...
privite din pătrate în lumini, ce sparg bazalt.

E-un fâşâit continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumină
se întretăind pe sensuri, se-orbind fără vreo vină...
aleargă înşiruite şi făr' să se răstoarne.

Pe alocuri, flux se curmă la nişte laţi culcaţi,
egali, ca de-o zăpadă ce s-a-ncrustat în sol,
lăsând umbre să treacă, când iute, când domol...
adesea-n sfornăit de cai, dezesperaţi.

Din loc în loc se-apleacă bule de gălbenuşuri,
iradiind o miere de sticlă încălzită
din sus, înşiruind pe beţe-nalte, o limită
ca un prag, cu ceva pomi... protejând haine, fâşuri...

... ce alunecă pe umbre într-o schimbare; întinse
când înapoi, înainte, mai pale sau mai tari,
purtate în pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari...
tăcute, mormăind, râzând... de lumini, ninse.

Printre coloşi de stâncă, de-o parte şi de altă,
cu găuri sclipitoare, ce-şi schimbă loc arar,
ca un tunel de licăr, pe sticla ca de far,
se scurge şerpuirea... ca foşnetul de-o baltă.

Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spumă
-dar nemişcat, tăiat de-acoperişuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, în trepte...
E-o noapte de oraş, ce-o zi, o va şterge... gumă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!