Îngeri poştaşi cu goarne

În iernile în care şi marea mai îngheaţă
Vin patinând spre mine pe oase de balene
Îngeri poştaşi cu goarne şi îmbrăcaţi în ceaţă,
Asemeni unei toamne bogată-n coţofene
Aceleaşi veşti rescrise mereu de-aceeaşi mână
Pe foi îngălbenite de-atâta nostalgie
Mi le aduc în portul din mica mea lagună
Pe care-o cred, săracii, doar o butaforie
Se-opresc tăcuţi la birtul în care pe sub mese
Cu ochi de sepii câinii uitării se desfată
Şi latră-n gând ca gândul înnobilaţi de lese
Iar îngerii bezmetici cu-agheazmă se îmbată
Îşi scot cu mâini febrile patinele de care
Stau agăţate tandru priviri de aterine
Şi dănţuiesc cadriluri în pas de lipitoare
Până spre zorii morţii plutind în zepeline
Atunci îmi lasă plicul burtos ca o galeră
Doldora de suspine pe colţul unei stele
Aflată-n loc de sfeşnic şi pleacă spre o eră
De unde să se-ntoarcă, mai mulţi, mai plini de rele...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (decembrie 2012)
Adăugat de Daniela Mercan-Pepino
Comentează! | Votează! | Copiază!