Obscur

Stau negrul spatelui oglinzii de cristal,
Să sorb, de-i fir, de rău în chipul alb, oval,
Să strâng însingurat tipar de amintiri...
Ce-n zilnic se succed în alta şi alte firi.

Sunt smoala argintată cu spate la perete,
Un zid amorf şi dur, neînţelegând regrete,
Ce atârnă în cui pe-o sticlă... lumină răsfrângândă
În priviri de stări diforme, schimbate ziua lungă.

Sunt ca retina, neagră, cu văz într-o pupilă,
Obscur, fără lăcaş, întins sticlă fragilă,
Un nevăzut ce vede orice i se perindă...
Te aşteptând din nou, spânzurat zid... pe-o grindă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!