Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!