Dezmărginire

doar marea copilăriei mele îmi ştia taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după nişte ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensităţi albastre,
doar sămânţa spaimei încolţită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morţii
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din braţele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!