De mână proprie

Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipseşte dintr-un secol, să-l ating
şi mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.

Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braţ, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanţul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
şi oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aştept, să reînviu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!