Bătrânul cerşetor

De-o vreme însemnată un bătrân cerşetor,
Cu hainele în zdrenţe, pe străzi încet umbla,
Şi uitându-se la lume, la grăbitul trecător,
O mâna îşi întindea, dar lumea îl ocolea.

Trecură zile în şir, pe cer nor după nor,
Iar bătrânul cerşetor, nicicum nu renunţa;
Deşi doar câte un leu zgârcitul donator,
În mână îi punea, şi-n minte îl judeca.

Şi mai trecură zile, iar frigul arzător,
Prin pieţe şi pe străzi oraşul îl străbătea.
Bătrânul aştepta ca un om mai primitor,
În casă să-l invite, şi-o haină că să-i dea.

Un om mai necăjit, un nimeni din popor,
Se-oprise lângă dânsul, zicând în mintea sa,
Şi-aşa nu am prea multe şi poate am să mor,
Am să-l invit la mine... şi chiar făcu aşa.

Pe drum mergând alături vorbind de ajutor,
Bătrânul cerşetor, păşind se transforma,
Făcându-se un înger, cu chipu-i sclipitor,
Un mesager la omul ce-n casă îl primea.

La acest sărac, la omul cu gândul primitor,
Să-l fericească veşnic, c-a vrut a ajuta,
Un cerşetor nevolnic, murdar, dezgustător,
Un cerşetor, un înger ascuns sub zdreanţa sa...

Din nou zile trecură, văd bătrânul cerşetor,
Pe stradă cum se-ntoarce şi-aşteaptă mila ta...

poezie de Florin Andronic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!