Cântec mic

Picuri de rouă adună
aripile privighetorii,
picuri limpezi de lună
de amăgirea ei plini.

Marmora fântânii adună
sărutul artezian,
vis al umilelor stele.

Copilele de prin grădini
toate îmi spun rămas bun
când trec, și asemeni
clopotele parcă îmi spun.
Și se sărută copacii
în asfințit. Iară eu,
plângând merg pe drum,
fără scăpare, grotesc,
cu tristețe de Cyrano
și Quijote,
mântuitor
de nemărginiri imposibile
cu ritm de ceasornic.
Și văd uscându-se crinii
la atingerea glasului meu
pătat de lumini sângerânde
și poartă liricu-mi cântec
găteli de paiață pudrată.
Se-ascunde iubirea mea bună
sub un păianjen. Și soarele
ca alt păianjen m-ascunde
cu labe de aur.
Destinul nu-mi voi urma,
fiindcă sunt precum Amor
el însuși se-arată -
din plânset săgețile sale
și tolbă inima lui.

Totul voi da la o parte
și suferința-mi voi plânge,
ca un copil părăsit
în basmul ce s-a sfârșit.

poezie de din Poeme, traducere de Teodor Balș
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Selected Verse: Revised Bilingual Edition Paperback" de Federico Garcia Lorca este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -70.99- 40.99 lei.
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook