Sfârşitul bardului

O, lăsaţi să-mi plâng amarul
Cu care-negrita soartă
Mi-a umplut din plin paharul!
Mă lăsaţi cu viaţa-mi moartă!

Mi-ar fi de folos vreodată
Mângâieri prietenoase,
Când un vis e viaţa toată
Cu fantasme sperioase?

Voi legaţi sunteţi de dânsa,
Eu demult m-am dezlegat,
Viaţa aripile strâns-a,
Iar de mine a uitat...

Amintiri căzute-n zgura
Nopţii veşnic neguroasă,
În abis întind custura,
Haina vieţii s-o descoasă.

Mi-au tăiat a lirei coarde
Şi-au zvârlit-o deoparte;
Tristă inimioara-mi arde,
Căci de mine se desparte.

Povestesc un cântec veşted
Clopote cu glas de-alamă
Glasul lor, rotund şi neted,
Tot mă-ndeamnă, tot mă cheamă.

Înţeleg şi mă cutremur,
Trista lor poveste lungă
S-o ascult pe de-a-ntregul,
Viaţa-mi toată n-o s-ajungă.

...............................

Gânduri fugite-n umbra
Unui creier visător,
Voi zburaţi şi ce vă pasă
De sărmanul muritor?

Ca şi ieri şi azi petreceţi,
Mâine iarăşi veţi petrece.
Noi ne ducem, alţii-n urmă
Cu voi, timpul vor petrece.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur... (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!