Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, ...

Au mers după mine, lătrându-mă, ca să vezi, încă unii care se simţeau reali, simţeau că ăsta era momentul lor, că au un rost, că apără ceva, un bloc străin, o maşină necunoscută, nu conta că poate din blocul ăla iese în fiecare zi un ţigan care aruncă cu piatra după ei, se simţeau acolo, în tabloul ăla, elemente esenţiale şi cred că aveau dreptate, da, cu siguranţă aveau dreptate. Eu pierdusem însă trenul, se făcuse deja aproape seară, fiindcă era iarnă, iar iernile îţi aduc aminte de chestiile astea, de cât de repede şi aiurea trece timpul, iernile îţi dai seama că oricum n-ai avut nicio şansă, de la început n-ai avut nicio şansă, pentru că până şi momentul ăla în care ai fost real, aşa cum erau gaiţele, aşa cum era copilul bătut, nici măcar momentul ăla nu a fost pe de-a-ntregul al tău, nu l-ai putut înţelege la vremea aia deci nu ţi-a aparţinut.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!