Siluetă

Pe străzi gălăgioase se arată
Între lumini de seară şi vitrine
O doamnă toată-n negru îmbrăcată
Graţioasă în paşii unor membre fine.

Pielea sa de lapte sclipeşte-n întuneric,
O muzică străbate şi devine mistic
Jocul printre umbre ajunge unul feeric
Iar caracterul sobru dănţuieşte ritmic.

Privesc la o făptură care mă împresoară
Priviri magnetice revarsă asupra mea,
Fusesem un placid până astă seară,
Până n-o văzusem pe-aceea, care-i EA.

Un vals aud cum susură în minte
Acelaşi care demult el mi-o răpise,
Trupul îngheţat căldură acum simte
Plastice trăiri renunţă a fi vise.

O clipă să o simt mult mai aproape
Şi doar să pot s-o ţin de mână,
Ea este îngropată-n ape
Din temeri, lacrimi şi minciună.

Dar doamna mea vine spre mine
Ea s-a întors de dragul meu,
Misterele-i n-au fost în sine...
Decât curajul de-a fi EU!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Cornelia
Comentează! | Votează! | Copiază!