Suflet & butoaie

Când viitorul se rostogoleşte-n butoaie,
Iar lumea gâlgâie a gaz şi petrol,
Omul devine doar ceva pe o foaie,
Cu guşa activă, şi cu sufletul gol.

Omul - sărman instrument, ornament,
Întins ca o gumă şi împânzit de nevoi,
Învaţă să fie mereu repetent,
Cu o viaţă de-a dura în butoi.

Când sufletu-i se va rostogoli din vise,
Şi va cădea de acolo ca omul beat în şanţ,
Va sta buimac, cu lumânări aprinse,
Privind cum îi sclipeşte capătul de lanţ!