La utrenie

Făcliile aprinse, când maicele se 'nchină
Plâng, galbene şi triste, amarul astei vieţi;
O candelă se stinge şi palida lumină
Îngălbeneşte sfinţii tăcuţi, de pe păreţi.

Se bate miezul nopţii şi clipele bătute
Se desluşesc în noapte mai liniştit, mai rar...
În strana din ungherul bisericii tăcute
Plângi, maică, tinereţa trăită în zadar

În candele lumina stingându-se, încearcă
Să mai trăiască iarăşi ca-n clipele d-intăi;
Rugându-te 'nchiz ochii udaţi de lacrimi, par' că
S-ar coborî amurgul pe umedele văi.

poezie celebră de Adolf de Herz (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!