Ultima...

Pe boltă luna stă pitită
după un nor bătrân şi mare
Şi printr-o ceaţă ca o sită
Văd pâlpâind o lumânare.

În jurul ei doar umbre reci
din marmură în... depărtare,
Aproape, aici, din lemne seci,
La mijloc din mărgăritare.

Şi de deasupra, printre umbre,
luna începe să se scurgă.
E linişte... doar din adâncuri
Copii au început să plângă.

Un simplu scâncet de copil
în urlet jalnic se preschimbă
Şi totu-îngheaţă şi deodată,
De sânge aerul se-mbibă.

Acum iar liniştea domină
şi după lunga aşteptare
Prin ceaţa deasă ca o sită
Văd cum se stinge-o lumânare.

poezie de Mihai Togan
Adăugat de Mihai Togan
Comentează! | Votează! | Copiază!