Unduiri de penel (graficianului Virgil Tomuleţ)

E tare mult de când pânza,
în imaculata ei naivitate,
aştepta nerăbdătoare
primele unduiri de penel...
Atunci, întru începuturi,
gândurile, fuioare
uşor vălurite,
lunecau alene,
dinspre tâmpla artistului
mlădiind tremurul
mâinii încordate...

Clipă de clipă,
ochiul lui,
încărcat peste poate de tonuri,
se deschide spre univers
şi clipeşte mai rar,
tot mai rar,
sărac în odihnă;
Pe neaua şevaletului
se ţes imagini surprinzătoare,
daruri miraculoase
în unduiri de penel.

Aflat acum
în livada rodită a talentului
îşi stăpâneşte-anevoie bucuria;
îmbracă iar
haina din noaptea de Ajun
când cu-aceleaşi mâini
meşteşug în meandre,
mângâia daruri
pregătite în taină,
unduiri de penel...

Porneşte discret,
abia atinge câmpia virgină
a tabloului, mai apoi,
împrăştie îndoieli
înscriind linii precise.
Picuri stârnite din suflet
umezesc unduiri de penel;
asprimea chipurilor desenate
se topeşte uşor,
mai uşor,
în timp ce linii molatice

prind pentru vremuri tărie,
definesc mesajul artistului,
ostoiesc nerăbdarea penelului,
stăpânindu-i vibraţiile.
Candoarea-i învăluie
opera,
alintă imaginea
precum mama o face
cu pruncul
abia ce-i născut...

Uneori se revarsă ape,
se cutremură umerii Geei,
fulgere stranii luminează
sfere nevăzute.
El însă, făuritorul de artă,
mai rar mângâiat pe cerbice,
e soldatul în post...
Creionează cu sârg muguri de nemurire
şi le înghioacă în miez de tablou,
daruri acelora ce vor să primească
unduiri, unduiri de penel...

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!