Pe altarul poeziei
Luceafărului poeziei românești
Ai semănat cuvinte-flori,
Dumnezeiesc deschise-n zori
Și-ndrăgostite doar de soare
Precum iubirea roditoare!
Din coșul inimii, fierbinte
Ai semănat mii de cuvinte!
Divine muzici împletind
Din lacrima pură de gând.
Preaplinul lor l-ai revărsat,
Peste un univers curat,
Peste un suflet de iubită,
De seva lor, îndrăgostită!
La templu a venit sfioasă,
Aducând inima-i voioasă,
Legată de-un cuvânt de jar,
Să ardă calm pe-al tău altar.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Din volumul ,,Între verde și albastru,,
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!