A doua zi

Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ţi rolul într-o dramă.

Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.

Apoi sărutu-l nu-ţi mai place,
Doar a durat un anotimp.
Şi vin trădări, şi trece-un timp,
Şi-amorul singur se desface.

Arzi flori, scrisori, şi vine rândul
Să-ţi dai şi ţie însuţi foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughiţul, cu absintul.

Sunt arse pozele în rame.
Şi mâna-ţi tremură, crispată.
Şi mori, de-atâta somn, odată
Cu-acele multe flori şi dame.

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!