Numai una

Lasă-mi numai una
Din nopțile toate
Amiroase luna
A singurătate

Ci dacă mă văd
Admirând stingher
Ca la un prăpăd
Cum plouă din cer,

Auru-n șuvițe
Pentru plete lucii
Prin livezi și vițe
Cântă iarăși cucii;

Și tu poți să mergi
În altă galaxie
cu oglinzi. Să ștergi
(Ce profilaxie!),

Rănile ca semne
Ce-au să ni se-ntâmple
Morții noastre demn e,
Să ne bată-n tâmple.

Și-ai să-mi trimiți vești
Eu le voi percepe
Când bat în ferești
Luceferii de pe,

boltă. Și-am să spun
oamenilor: - Vai,
Mai bine nebun
Mă nășteam și-ncai

Le strigam amare
Vorbele spășit
Tragică eroare
Mitul s-a sfârșit!

Ori așa, întruna
Nopțile, cu toate
Că le știe luna
Îmi sunt numărate.

Una numai lipsă
Aș putea să-ndur
Și dacă nu-i chip să
O obțin, o fur!

Dă-mi din nopți atâta:
Una care-ți cer
Rugăminți, a câta
Ultima, Prier

Mi-o va da. Și darul
Cade-mi rău. Sau nu-mi,
Ca din calendarul
Unei alte lumi.

poezie de din Condorul (2001)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook