Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Celălalt eu
Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Își pune, ca un înțelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înțelegere pe frunte.
Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplație senzuală.
Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poți vedea munții, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiți cu cascade și izolați pe cer,
Îndepărtați de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.
Dac-aș putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele șaptesprezece silabe* spunând exact
Ceea ce ele nu spun exact, acest alt om
Ar vedea asemenea inflorescențe înghețând cu lumina lor
Provincia barbară din care el este alungat.
* Prin menționarea lui Caliban se face trimitere la o anume autencitate primordială.
* Sfântul Francisc putea vorbi cu păsările
* Trimitere la succintele haiku-uri și la cele șaptesprezece silabe ale lor.
poezie celebră
de
Norman MacCaig
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice