Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cândva lumea era perfectă
Cândva lumea era perfectă,
Iar noi convinși că așa va fi mereu.
Eram fericiți în acea lume,
Apoi ranchiuna a început să bombăne-n mintea pământească.
Apoi a apărut, grăbită, Îndoiala cu capul ei de spini.
Și-ndată ce Îndoiala a rupt plasa
Tot felul de gânduri drăcești
Au sărit dincoace prin ea
Am distrus lumea care ne-a fost dată
Pentru iluminarea noastră, pentru viață
Pietrele geloziei, pietrele
Fricii, ale lăcomiei, ale invidiei și-ale urii
Au stins lumina.
N-a fost nimeni fără o piatră-n mâna lui sau a ei.
Ne-ntorsesem acolo,
Exact în locul de unde-am plecat.
Ne izbeam unul de altul
În întuneric.
Și nu mai aveam un loc în care să trăim, de vreme ce n-am știut
Cum să trăim împreună unii cu ceilalți.
Apoi unuia dintre cei care se poticniseră i-a fost milă de cineva
Și-a împărțit cu el o pătură.
O scânteie de omenie a aprins o lumină.
Lumina a deschis o ferestruică-n întuneric.
Toți lucrau împreună pentru a construi o scară.
Un om din Clanul Vântului a urcat primul în lumea următoare...
Și-apoi celelalte clanuri, copiii acelor clanuri, copiii lor
Și copiii lor, pe tot parcursul timpului
Până acum, în lumina acestei dimineți, până la tine.
poezie
de
Joy Harjo
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice