Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Din mare
Stăteam lângă gura sobei singură,-ntr-o sură-negurare:
Auzeam cum țârâie ploaia și furtuna vântură suspine,
Cineva a deschis ușa și s-a apropiat de mine
Băiatul meu, băiatul meu demult dispărut pe mare.
A tras zăvorul, n-a scos nicio vorbă și nici n-a oftat:
A apăsat clanța, a intrat și lângă căminul cald s-a aciuat.
Bălării ude i-atârnau din călcâie până pe fruntea-naltă,
Iar pe dușumea picurau stropi de apă sărată.
A spus: "Deși nu-i voi mai revedea niciodată acestui foc vâlvătaia,
Nu plânge mamă, mă dor lacrimile tale curgând ca toamna ploaia.
Undeva deasupra oaselor mele vârtejul valurilor e înalt nespus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus.
Isus care le-a cerut celor din breasla pescărească să-L urmeze,
Care-a ogoit furtuna când luna și stelele-ncetaseră să lumineze,
Isus care-a mers pe valurile-nalte ale Galileii senin și liniștit
Mi-a salvat sufletul pierdut din abisul mării înghețat cumplit.
O, la mii de metri jos sub ape oasele mele-s albe ca zăpada:
Dar sufletul meu, de El salvat, e tânăr și verde cum e zada:
Nu plânge că valurile și vânturile bat deasupra mea, acolo sus,
Pentru că trupul meu îi aparține mării, iar sufletul lui Isus".
poezie
de
Cicely Fox Smith
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice