Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
E-atâta viață-n cimitir...
E-atâta viață-n cimitir, rămasă netrăită,
Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nțelenită,
Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coșmaruri,
Scurtate-au fost și dulci plăceri și nesfârșite-amaruri.
Atâtea țeluri cu cei duși pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuți ce-au fost mult lăudate,
Ambiții, titluri, vanități, însemnele-nălțării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.
Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat și e-nghițit în lut în adâncime...
S-au stins invidii, neiertări și fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.
Ei au pășit-naintea ta în lumea de tăcere
Și cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Și-așteaptă-a Judecății zi când morții o să-nvie.
Tu ești în viață, ce-ți dorești, la ce-ți opresti privirea?
Spre ce te-ndrepți și unde cauți să-ți afli împlinirea?
De ești un fiu risipitor... te du prin cimitire
Ca să nu uiți: cândva și tu vei fi doar amintire!
poezie
de
Olivia Pocol
din volumul de versuri
Anotimpuri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice