Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Curaj, prieteni
(Stând și bând pe un scaun făcut din relicvele corăbiei lui Sir Francis Drake)
Curaj, prieteni, ne suflă-n pânze un vânt bun din pupa,
Întindeți toate velele, Steaua Polară far vă fie;
La revedere de-acum, pământ ferm, sus cupa,
Azi navigăm pe-o mare de băutură, plini de veselie!
Umpleți cu vin nou burduful în hrubele cârciumii,
Căci, iată, vom tăia curând cercul ecuatorului fierbinte:
Hei, flăcăi! După cum mi se-nvârte capul, luați aminte
Că nava a luat viteză, iar noi deja navigăm în jurul lumii.
Ce suflete meschine-au cei care stau acasă
În loc să bată mările, nenumărate țări străine,
Și să câștige varii experiențe sau, cu privire curioasă,
Să descopere lucruri și ținuturi noi, ca mine!
Dar ai grijă, ai grijă, te rog, bunule cârmaci, ca nu
Cumva să treci în graba mare pe lângă Peru!
Acolo vom umple cala, cât numeri până la cincizeci,
Cu aur și-apoi nu vom mai fi niște bieți meteci,
Nu, noi nu vom mai fi săraci în veci.
poezie
de
Abraham Cowley, 1618-1667
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice