Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poezii pierdute
Mă gândesc uneri la poeziile pe care le-am pierdut
Poate pierderea lor a fost ceea ce a salvat lumea totuși,
Ele rămân pierdute. Iar eu îmi mai amintesc de ele doar
Când un fragment levitează în spatele
Unor facturi vechi, a unei notițe-n chenar negru
De adio, de naștere, a unei invitații la nuntă
Și a altor borne de hotar de mai mică relevanță.
Momentul este chinuitor de ce? Dincolo
De o emoție trecătoare, carne dubioasă
Satori* într-un bar, taxi sau restaurant sau sală de așteptare
Într-un aeroport ce naștere mâzgălită
Pe un șervețel pătat, care odată ce-a rezonat
Se dezice de oră, iar în dimineața următoare
Respinge mintea? Toate aceste supraviețuiri
Amintesc de o petală încrețită, presată
Între paginile unor cărți demult aruncate.
O frunză-n cădere este surprinsă de razele soarelui,
Sclipește, un ciob al memoriei
Plin de acuzațiile nostalgice
Ale abandonului. Prea târziu,
Nu-i viață-n ea. Cartea e închisă,
Exaltarea sau disperarea momentului
E înecată-n râuri de vin, zgârcită
În sorii marilor războaie. Redau scrumului
Aceste cărți jerpelite-ale adevărului unei clipe
Și fumului cârlionții blestemelor acestora
Încă odată evadate dincolo de chemările
Memoriei uzurpatorului
Din dimineața următoare.
Mă gândesc la vocile pe care le-am pierdut... atingerile,
Trecătoarele clipiri ale ochilor cu viziune
Adâncă-n dorințele inimii, legământul
Nerostit, mai mult decât faptele credinței
Care falsifică lumea de-o clipă într-un pact tăcut
Cu străinii mai profunde, legături mai profunde
Decât îmbrățișarea celei mai dragi iubiri.
*Satori e un termen buddhist-japonez pentru revelație, înțelegere, pătrundere în
natura adevărată a realității, o experiență care nu poate fi exprimată prin cuvinte.
poezie
de
Wole Soynka
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice