Cântecul regretului fără sfârșit
O răsfăța tot timpul cu banchete și petreceri fel de fel,
Era stăpâna zilelor de primăvară și despotul nopților lui.
Mai erau la curtea lui încă trei mii de concubine de-o rară frumusețe,
Dar favorurile lui pentru cele trei mii se concentrau pe un singur trup.
Când era gata cu îmbrăcatul în Iatacul de Aur, se făcea deja seară,
Se strângea masa-n Turnul de Jad, dar ea mai zăbovea la o cupă de vin.
Toate rudele ei, frați și surori, primiseră titluri nobiliare;
Și, pentru c-atât de mult își glorificase clanul, ridicându-l pe scară socială, Ea adusese fiecărui tată și fiecărei mame din imperiu
Multă bucurie când se năștea o fată și puțină când se năștea un băiat.
Înalt se ridica Palatul Li, pătrunzând în norii albaștri,
Și la mari, întinse depărtări, ducea briza serii acordurile magice
Și languroase ale cântecelor de dans, lente și insinuoase.
Astfel se scurgea timpul, iar Împăratul nu-și mai putea lua ochii de la ea.
Într-o zi, dinspre Yuyang au bătut, zguduind pământul, tobele războiului,
Întrerupând melodiile Rochia Curcubeului și Mantia cu Pene de Păun. Orașul Interzis, palatul cu nouă etaje, abia se zăreau prin praful ridicat
De miile de cai și de căruțe care se îndreptau spre sud-vest.
Drapelul imperial deschidea drumul, ba înaintând, ba luând pauză
Dar la cincizeci de kilometri de capitală, dincolo de poarta de vest,
Oștirea a încremenit, oamenii nu mai voiau să continue marșul
Până când n-o vedeau executată acolo, în fața cailor...
Florile acelor de păr aurite au căzut în țărână, dar nimeni nu le-a ridicat,
Printre ele era și pieptenele de jad verde cu vrabia lui decorativă de aur. Privind din când în când deșertul lunii, devenea și mai trist.
Asculta seara clopoțeii veseli ai ploii, iar asta-i sfâșia inima.
Când cerul și pământul au revenit la rostul lor, s-au întors spre casă.
Când au ajuns în acel loc, pe Panta Mawei, unde fusese îngropată
Acea amintire, acea angoasă, Împăratul s-a poticnit, a căutat prin noroi,
Dar nu a găsit nicio urmă din sângele vărsat acolo.
Într-o stare sumbră, a plâns împreună cu sfetnicii, apoi caii
Au luat încetișor calea răsăritului, înapoi spre poarta capitalei. Ajuns la poarta de aur a Coridorului de Vest, a bătut în ușa de fildeș
Și a rugat o fată, numită Fărâmă de Jad, s-o cheme pe Dublul Perfect.
Taizhen, anunțată că o așteaptă un mesager al Împăratului,
S-a dezmeticit uimită din reveriile ei de sub acoperișul floral.
Și-a împins deoparte perna, a alungat somnul și și-a tras pe ea rochia.
Apoi, trecând printre draperii împodobite cu argint și perle, a coborât.
Părul, nearanjat fiindcă se grăbea, îi atârna bogat într-o parte.
Când a ajuns pe terasă, coronița de flori de pe cap stătea să cadă.
|
Module dinamice