Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu mai pot să-ntorc obrazul...
Sunt restanțieră, Doamne, la iertarea de păcate
A potrivnicilor care mi-au înfipt cuțitu-n spate.
N-am putere să mai flutur albul steag, cu gând de pace,
Când altarele sunt pline de războaie-n care zace,
Ori trădarea ori orgoliul în icoane blestemate,
Unde îngerii nu-s îngeri și niciun mirean nu poate,
Să își mai înalțe ruga pân' la sfinți și la Maria
Să dea în vileag dezastrul, ura și-nșelătoria.
Nu mi-ai dat puteri astrale, doar mi-ai spus să-ntorc obrazul,
Să primesc încă o palmă și de-i prea mare necazul,
Să nu strig, să cer clemență și să-ndur cu-ngăduială
Tot ce viața îmi oferă, chiar de-i lacrima letală.
Nu mă știi pe dinăuntru și nici eu nu mă știu bine-
Mă descopăr, când sunt singur și mai pleci de lângă mine.
Și acolo-n embrionul celor mai tăcute șoapte
E și rău și e și bine, sunt și dimineți și noapte.
E și vară e și iarnă, sunt și flori și mătrăgună
Și poeme de iubire dar și versuri în furtună.
Rai și iad sunt laolaltă, și-n împrejurări discrete
Ies la suprafață chipuri și satanice secrete.
Și de-mi ceri să fiu iubire, când mă calcă în picioare
Cel ce l-am ferit de moarte, nu mai am deloc răbdare,
Să mă umilesc, iertându-l. Iese iadul la lumină
Și arunc și eu cu flăcări și-l împovărez cu vină...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice