Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Rezonanță
Cât pe-aci să înghețe cuvintele în ceață.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe față.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la granița-ntre frunze și heleșteu,
își tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, așa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aș fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetați de rezonanța câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să înghețe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simțeam tăria coborârii, urcușului,
intrarea și ieșirea din albușul unui nor.
Văzduhul rezona, ca de-obicei, cu pieptul zilei tulburător.
poezie
de
Iulia Dragomir
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice