Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Portret într-o oglindă falsă
Pe chipul tău blajin, iubito
Se-aștern nemărginite vise
Cuvintele rămân nezise,
Și gândurile stau neatinse.
Nu cred ca pot sa chem uitarea
Sub mine zace gândul călător
Sub palma dreaptă, nepăsarea
Sub stânga doar frânturi de dor.
Trag speriat de prin sertar condeiul,
Și apăsat de neputință,
Îți scriu, ca nu cunosc temeiul
Și sunt firav în necredință.
Nu uit nimic, căci nu pot a uita perfectul
Nici simplu, nici compus de-ar fi să fie
Nu-mi pasa ca-i neacordat subiectul
Și predicatul, doar o pata pe hârtie.
De-ar fi să cadă în păcat suflarea
Acelor ce nu au vreo lege,
Atunci sa fie dulce, sarea
Și vinul mintea să dezlege.
Căci sunt legate toate câte,
Rămân pustii și neacordate,
Precum vreo trei viori cam hâtre,
Ce știu să cânte numai șoapte.
Și eu acum, la un final de carte
Îți spun cu vorbă apăsată,
Ca visele îmi sunt deșarte,
Atât cât gândul nu ți-e faptă...
poezie
de
George Sciotnic
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice