Portret într-o oglindă falsă

Pe chipul tău blajin, iubito
Se-aştern nemărginite vise
Cuvintele rămân nezise,
Şi gândurile stau neatinse.

Nu cred ca pot sa chem uitarea
Sub mine zace gândul călător
Sub palma dreaptă, nepăsarea
Sub stânga doar frânturi de dor.

Trag speriat de prin sertar condeiul,
Şi apăsat de neputinţă,
Îţi scriu, ca nu cunosc temeiul
Şi sunt firav în necredinţă.

Nu uit nimic, căci nu pot a uita perfectul
Nici simplu, nici compus de-ar fi să fie
Nu-mi pasa ca-i neacordat subiectul
Şi predicatul, doar o pata pe hârtie.

De-ar fi să cadă în păcat suflarea
Acelor ce nu au vreo lege,
Atunci sa fie dulce, sarea
Şi vinul mintea să dezlege.

Căci sunt legate toate câte,
Rămân pustii şi neacordate,
Precum vreo trei viori cam hâtre,
Ce ştiu să cânte numai şoapte.

Şi eu acum, la un final de carte
Îţi spun cu vorbă apăsată,
Ca visele îmi sunt deşarte,
Atât cât gândul nu ţi-e faptă...

poezie de George Sciotnic (21 decembrie 2018)
Adăugat de George Sciotnic
Votează! | Copiază!