Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pravila toamnei
Sub căutătura-i de Don Quijote de la Istru,
zăgăzuit în nepăsare maiestuoasă,
cu mult lărgita-i albie patriarhală,
când soarele dă în pârg,
fluviul își șerpuiește molcomit istoria milenară
ce curge îndărăt
spre Cetatea Medievală a Severinului.
De când și-a tras (b)arca pe uscat,
la fiecare început de toamnă,
de ziua lui,
încercând să sfideze uitarea,
își descarcă prinosul de singurătate.
La umbra castanilor
ce se toropesc năuciți
pe o bancă parfumată cu arome de prune
din recolta anului trecut
asistă neputincios la solemnitatea
ostentativ de timpurie
a frunzelor de toamnă.
Își zâmbește sieși cu frumusețea
mult prea încercatului suflet.
Lăsat amanet unor cocori cu aripi necoapte,
cerul invită la dumbrăvi de cugetări adânci
despre inteligența naturii.
Își împletește pacea amurgului
cu ecoul amintirilor;
i se pare că totul devine rezonabil.
Se mulțumește să fie modest:
,, dacă simt adierea brizei ruginii, trăiesc!"
poezie
de
Costel Avrămescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice