Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu plânge!
Ce greu e-ades prin viață
Și drumul ce murdar!
Câți nori, câtă-ntristare
Și întuneric, dar...
Mai e și dimineață
Senină, strălucită.
Nu plânge! Te agață
De clipa fericită
Și frământări și vise
Știute de cireși,
De flori de albăstrele,
De câmpuri cu maci deși,
Pe aripi desfăcute,
Din sânul zămislirii,
Porni-vor spre doritul
Tărâm al izbândirii.
Sclipirile visării
Ținute-n umbră, pier
Nu plânge după ele
Ci zboară către cer
Și-abia eliberate
De cheia tainei plânse
Așează-le pe pragul
Dorințelor nestinse.
Nu plânge!
Când ți-e glezna
Atinsă de noroi
Și nu mai știi pe unde
Călca de-atât gunoi,
Tu curăță-te singur
De ele, fără silă
Și drept rămâi! Nu cere
Sau aștepta vreo milă.
Și-așa e scurtă vremea
Și-i soare prea puțin
Să înrobești cu lacrimi
Al ochilor senin.
Mai clar se vede zarea
Prin genele uscate,
De ce sâ dărui clipe
Trăirii zbuciumate?
Apusul, dintr-o dată
Se risipește-n zori
Din ei culege raze,
Prin ei să te strecori,
Cu zâmbetul, sfărâmă
Culoarea morții hâde,
Nu plânge! Simte Raiul!
E-n inimă... surâde!
poezie
de
Cristina Maria Niță
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice