Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Imn de rugă pentru înduplecat norii
Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt
într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.
Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respirația pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie așteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se oprește dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.
Vântul se ceartă cu plopii și arinii,
clopotele încep să bată în ambele părți.
O să scriu cum se-ntunecă și se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care pășim îmbrățișati spre noapte,
târziul ne mângâie somnul frânt.
poezie
de
Nicolae Vălăreanu Sârbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice