Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pădurea vieții noastre
Zac în tăceri și-n liniști de uitare
Copacii lumii, singuri prin păduri.
Pe creste-i-mângâie cu taine, norii
Și câte un cóndor, deasupra.. pragu-i trece.
Parcă ne vedem iubire pe-amândoi
Doi falnici goi, copaci.. aplecați unul spre altul.
Pe brate primitoare al unui miez de noapte
Umbrind nestingheriți... îmbrățișând pământuri
Numărând frunzele ce-s pline de poveste
Și de-amintiri nostalgice.
Ne mângâia iubite lin, ploile de vară
La poalele cărunte creșteau rozi mărăcini.
Adăpostind de frig boboci de trandafiri, sălbatici și cuminți.
Ce-și scoteau galeși capul, tânjind un colț de cer.
Eram pădurea verde, tu... plop umbrit de vise
Trăiam printre dorinți zburând prin paradise, purtați de vântul rece.
Nu acceptam că toamna în zbor ne v-a-lúa frunza
Și v-a preface-o-n veșted.. și-apoi în zbor v-a-duce,
Tăcerile de ieri ce-n suflet ne-au brăzdat.
Tânjind fi tineri veșnic.. și primăveri, eterne.
Parcă mă văd iubite în dansul căprioarei
Săltând de fericire prin limpezi, dulci izvoare.
Parcă te văd iubite în zbor de fluturi tainici
Presărând miriștii.. flori înviorate.
Sărutând petale de ceruri în culori.
cu aripile moi, zburând prin mii și mii de vise.
Parcă eram vråjiți și plini de-ntruchipări.
Ne deznudam de iad.. cu-chip de heruvimi.
Ce luminau făclii... cu focuri vi, stelare
Fără a zăbovi, cerșind desconsolare
Când au căzut din rai..
Venit-au tăietorii a taie infinitul
A dezbrăca pădurea de-arbuști-mbåtrâniți.
Ne rupeau brațele servind de dezghețare...
Fragila-i existență ce trece efemeră... mai repede ca noi.
Eliberând un spațiu pentru lăstarii noi.
Întinerind pădurea ce pleacă fårå noi,
Spre-etape milenare.
Înțelegând iubire că ne-om găsi prin scrum
Eu... plăpândă scânteie tu.. arbust descompus.
Vom retrăi-n cenușă prin dor recompunând
O tânără, plăpândă iubire ce-a apus.
Acumulând cenușă și presărând-o-n vânt.
Ne-om aminti pădurea.. ne-om transforma în oameni
Privind ca muritori în vieți.. ce transcendând
Așteaptă uniunea cu spiritul pădurii
Ce s-o-ndura de noi.
Să fim din nou copaci cu crengile-n tăcere
Ce zac nestingheriți în liniștea uitării.
În marea neclintire, valsând în Univers.
poezie
de
Cristina Tenea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice