Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
După mitul Zburătorului
Cum îndreaptă fata văzul către-o piatră prețioasă
A lui vlagă izbucnește: pe-a ei mână mătăsoasă
Făurit-a-se inelul ce-are rostul lui să poarte
Și-ntr-un gând imaginară toate cele ce se poate.
Căci voinic din cale-afară și prigonitor în șoapte,
El propune ca pe dânsa într-o mină să o-ngroape:
"Te-oi scălda în diamante!; mai puțin... ș-apoi, copilă,
Ți-oi pleca Alexandritul, visului de te închină;
Și jertfindu-ți mie trupul te-oi vedea fără păcate,
Ca un cer fără de stele, străbătut de nestemate."
Sufocată de amorul ce-l stârni pe mândrul june
Dă de veste-n tot alaiul a lor tainică uniune
Și cu crez zburdă senină într-un văl spre admirație
Când flăcăul o descrie strălucind la destinație;
Iar când pofta-i fără margini, de-o văpaie fără pas,
Se foiește și suspină pe cearșaful de mătas':
"Stai și scaldă-mă-ntru totul, sub un cer fără de stele,
Doar cu noi lucind aievea; tu, smaraldul vieții mele."
O cuprinde-n adevăruri; iar cum e, sărac în toate,
Suge sângele fierbinte de pe buzele-i crăpate.
Pân' să plece spre-a destinde alte suflete, în prag
Se întoarce către fata dezvelită de șirag:
"Tu de năzuiai palate sub coroană te nășteam,
Ori de chibzuiai monede într-o clipă-ți așterneam.
Pribegesc de-a lung pe bolte și privesc surâse gânduri,
Iară mă prefac în ele, de-or fi regi sau de-or fi scânduri;
Chiar de v-aș slăvi de-a pururi, într-o mare de voință,
Ale voastre vagi dorințe nu sunt demne de credință
Și dispar, pierdute-n timpuri sau în locuri ce-au să piară,
Apoi nasc în alte visuri, sub alt trup de diafană."
poezie
de
Silviu-Gabriel Obreja
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice