Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poveste din zăvoi
Zăvoiu-adăpostește tufiș lângă tufiș,
mă furișez pe-aproape și mă postez pitiș,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandrețe, îți răcorești piciorul.
Îți pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ți va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.
Te urmărește lacom, privește pe furiș,
la felul cum pui galeș cămașa pe prundiș,
cum despletit ți-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.
I se lărgesc și ochii, se dă de ceasul morții,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorții,
se zbate ca un pește, nu știe ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaște tihna.
Se mistuie, revine și umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.
Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniștea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deșteptul.
Deschide ochii minții, s-alunge toropeala
și simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, știe ce vrea să-i facă
și o cuprinde-n brațe, de dorul ei să zacă.
poezie
de
Petre Prioteasa
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice