Poveste din zăvoi
Zăvoiu-adăpostește tufiș lângă tufiș,
mă furișez pe-aproape și mă postez pitiș,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandrețe, îți răcorești piciorul.
Îți pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ți va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.
Te urmărește lacom, privește pe furiș,
la felul cum pui galeș cămașa pe prundiș,
cum despletit ți-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.
I se lărgesc și ochii, se dă de ceasul morții,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorții,
se zbate ca un pește, nu știe ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaște tihna.
Se mistuie, revine și umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.
Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniștea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deșteptul.
Deschide ochii minții, s-alunge toropeala
și simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, știe ce vrea să-i facă
și o cuprinde-n brațe, de dorul ei să zacă.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre odihnă
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre săptămâni
- poezii despre păr
- poezii despre picioare
- poezii despre pești
- poezii despre ochi
- poezii despre muncă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.