Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glossa iubirii
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzișul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul
Și las luna să răsara... și să mă cuprindă somnul...
Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopții taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n cețuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin și îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veșnica-ți chemare
Azi, e-atâta de departe și atât de aspru doare...
Îți ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Și cad pradă disperării, în adâncurile firii.
Te ascunzi în întuneric și te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziș de toamnă,
Îmi cunoști întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Ești! Și plata ți se cere... Tu te-ascunzi sau te arăți
În a ochiului strânsoare... și-ai să pleci doar când socoți.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.
Când frunzișul ființei mele, lutul, straniu modelează,
Scormonește-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Și din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă țărm născut din mine
Și înalță-mă-n săruturi și speranțe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalța spre stele!
Și fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieții! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptății, tu, ești stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri și de stele
Când o însetată umbră peste lume se așterne...
Înghițiți de veșnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.
Mă ascund în ceața pleoapei de smarald și-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ți să adorm...
Și-mi ascund în lacrimi ochii și-mi ascund în gânduri dorul
Și sub dulcea-ți mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai știu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Știu că pentru toate astea numai tu ești vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi ființa, trup și suflet, numai umbra ta aleargă.
Îți spăl tălpile de gheață și sub vraja lor adorm
Și-mi ascund în întuneric, veșnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ți cu gura.
Și-mi spăl ființa cu lumina și-mi spăl ființa de păcate
Și în gândurile mele simt că nu mai este noapte.
În a timpului clepsidră îmi cern visele și dorul,
Chiar de nu mai ești aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Știi prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Și trecând prin timpul vieții mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Și în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renașterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.
Și las luna să răsară... las să-mi încolțească dorul
Și mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire și în iureșul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare și blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire și-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, ești... unde?! Unde?!
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Dialog cu fericirea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice