Lizuca și grădina fermecată
Lizuca s-a făcut mică, și sare-n grădină,
Întâlnește o furnică, drăguță și fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine ești, nu ești furnică, nu te cunoștem,
Ai și tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, și-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbești, suntem prăpădite
Rămâi și doar ne privești, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau și peste mâțișori, căzuți la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâțișor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, și toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, și tu n-ai putut?
- Eu sunt mâțișor plăcut, și sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, și sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, și te pun în apă
Ești căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine ești, nu ești o floare, nu ești nici furnică
Ai picioare mișcătoare, și mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.
|
Module dinamice