Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Burnout
poartă-ți povara în spate, învățasem eu de undeva. nu-mi era groază
că mi se întâmplă, stăteam fiecare lipiți de geam, eu înăuntru, întunericul
afară și amândoi încercam să vindecăm niște poeme. și mie și lui
ne curgea sânge din mâini, geamul se subția între noi până ne-a unit.
aș fi vrut să revendic singur minunea, mi-ar fi plăcut să spun aceste poeme
pe terasă la scriitori, barmanul să toarne apă limpede tuturor de față,
ei să se îmbete și să fie fericiți. să ducă fericirea asta în lume la fel ca pe-o
ciudățenie arătată oamenilor sau ca un leac al mutului din căluș.
sunt sigur că suferinzii s-ar fi uitat la fericire ca la o icoană plângătoare și
lumea întreagă s-ar fi spălat pe ochi în lacrimile ei binefăcătoare.
voiam să înfăptuiesc eu minunea, să mă vindec pe mine de povara mea,
oamenii să plângă de fericire coborâtă din poeme vindecate.
întunericul mă veghea însă prin geam, privea fix în ochii mei, prin mine
până în locul unde se producea căldura numită viață. acolo simțeam cum
se înfăptuiește o altă minune, ca și cum eu, vindecătorul, nu eram
decât un farseor într-un bâlci al deșertăciunilor. atunci povara din cârcă-mi
creștea mai mare și mai mare iar inima pompa îndrăcită, ca un pilot de curse
ale cărui cauciucuri se învârt nebunește pe loc și bufnesc cu atâta amploare
încât audiența surzește pentru o clipă. iar în tăcerea de după explozie,
poemul vindecat se pierde în ochii lor orbi și trebuie s-o iau de la capăt.
poezie
de
Leonard Ancuța
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice