Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Timpul trece, cuvintele rămân
Cuvântul e ca o oglindă a minții ce îl zămislește,
Ți-arată inima și gândul, cu forma lui te definește.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.
Adună-n bietele cuvinte noroi și veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici și-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înțelept ar fi și onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.
S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esență, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.
poezie
de
Mariana Dobrin
din
Jurnal cu aromă de pamflet
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice